Imagini rare cu cel mai periculos criminal profesionist din Europa de Est și ruda lui din România. Are cel puțin zece asasinate și unsprezece tentative de omor! (EXCLUSIV)

Imagini rare cu cel mai periculos criminal profesionist din Europa de Est și ruda lui din România. Are cel puțin zece asasinate și unsprezece tentative de omor! (EXCLUSIV)
Sandu Geamănu și nașul său Iuri Radulov, în timpul unei excursii la munte/Sursa/Gândul.ro
Publicat: 06/10/2020, 21:15
Actualizat: 06/10/2020, 21:18

O imagine extrem de rară, aflată în arhivele anchetatorilor români și intrată în posesia Gândul.ro, îl prezintă pe Iuri Radulov, considerat unul dintre cei mai mari asasini plătiți din estul Europei, alături de singura lui rudă din România, temutul interlop Alexandru Ilie, zis Sandu Geamănu. Bărbatul din imagine, care zâmbește prietenos către aparatul de fotografiat, a comis, în numai câțiva ani, cel puțin 10 crime și 11 tentative de omor, toate comise cu arme de foc!

Anii 90 găseau România în plină degringoladă economică și legislativă. Pe acest fond, corupția era la cote de neconceput în zilele noastre, iar lumea interlopă se dezvolta și ea, odată cu mediul de afaceri. Au fost atunci vremuri ideale pentru clanurile proaspăt ieșite din comunism, care au început să câștige teren pe zi ce trece după ce s-au impus prin acte de violență. Bătăile, taxele de protecție și recuperările erau atunci evenimente aproape cotidiene.

Situația din țara noastră a atras, însă, atenția și mai multor infractori extrem de periculoși, proveniți din Basarabia, care s-au grăbit să traverseze frontiera către România.

Aici, moldovenii erau priviți cu admirație și chiar cu teamă de infractorii autohtoni, în condițiile în care purtau arme de foc și păreau să nu se dea în lături de la nimic. Erau dispuși să comită orice fel de fapte cu violență, inclusiv crime și lăsau de înțeles că singura lor formă de conștiință este teama de a nu fi prinși.

Unii dintre acești vorbitori de limbă rusă s-au apropiat de cele mai periculoase grupări românești, așa cum a fost și cazul lui Iuri Radulov, un asasin fără scrupule, care a devenit, în scurt timp, cel mai bun prieten al lui Alexandru Ilie, zis Sandu Geamănu.

Există relatări ale unor martori potrivit cărora Geamănu umbla mereu înarmat. Împreună cu prietenul lui de peste Prut, el frecventa cartierul studențesc Regie, care constituia o mare atracție pemtru interlopii vremii, în contextul cluburilor frecventate studentele venite din provincie să învețe la facultățile din București.

Uneori, după ce se îmbăta, Geamănu își lăsa pistolul la vedere. Martorii povestesc și faptul că au fost situații în care pentru a-i umili pe agenții de pază din localuri, scotea încărcătorul și începea să arunce cu gloanțe spre ei.

Aflat mai mereu lângă interlopul român, Radulov era în general un om foarte tăcut, care se comporta firesc, însă cei care l-au cunoscut spun că în privirea lui era, totuși, o strălucire ciudată, care îl făcea să pară „altfel”.

Iuri Radulov ar fi intenționat să-l omoare pe finul său, Sandu Geamănu

Ca dovadă a strânsei prietenii care îl lega de Geamănu, moldoveanul a acceptat să-i fie naș la prima sa căsătoria, cu tânăra Izabela.
Mariajul s-a sfârșit, însă, tragic. Femeia s-a sinucis, iar basarabeanul ar fi aflat că femeia a făcut gestul extrem după ce Sandu ar fi bătut-o, în mod bestial, cu o curea.
Atunci, nașul a decis să pună punct relației, pentru totdeauna. Tot atunci a și părăsit, definitiv, România. După plecarea basarabeanului, în lumea interlopă s-a vorbit despre faptul că acesta ar fi luat în calcul să-l omoare pe finul său, însă acest amănunt a rămas, peste ani, doar la nivelul de presupunere.

Cu toate că nu s-a demonstrat faptul că Iuri Radulov ar fi comis vreo crimă pe teritoriul țării noastre, acesta a fost ținut sub observație de autorități, în condițiile existau informații legate de modul său de viață.

În acest sens, în posesia polițiștilor români a ajuns o singură fotografie a lui Radulov, făcută într-unul dintre foarte rarele momente din viața lui când s-a lăsat imortalizat.
Este vorba despre o poză realizată acum mai bine de 25 de ani, în timpul unei excursii la munte.

Îmbrăcat în trening, criminalul Radulov zâmbea liniștit, în timp ce Sandu nu renunțase nici în vârful muntelul la sacou și pantalonii din stofă, culoarea oului de rață, așa cum considera el că trebuie să fie îmbrăcat un mafiot adevărat.

După ce a părăsit țara noastră, Radulov a devenit o adevărată „vedetă” în presa de peste Prut. Poreclit și Babior, Iuri Radulov a făcut obiectul mai multor articole apărute în ziarele anilor 2000, în care se vorbea că acesta încasa, pentru un asasinat, între 10.000 și 100.000 de dolari.

Prima crimă la comandă care a fost dovedită de autoritățile moldovene ar fi fost comisă încă din 1998. Acesta fusese angajat să-l execute pe șeful securității autoproclamatei Republici Moldovene Nistrene, Iuri Vislouh.

După moartea lui Vislouh, basarabeanul și complicii săi au continuat să ucidă pe bandă rulantă. Nu toate asasinatele comise de ei au fost, însă, omoruri comandate. Printre victime s-au numărat și membri ai unor grupări rivale, care, conform presei din Republica Moldova, au fost eliminați unul după altul.
Iuri Radulov a fost prins la începutul anilor 2000, în Bulgaria, unde deținea un club de noapte și predat autorităților de la Chișinău.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla "Beleaua" și era în atenția poliției. Ce...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Noi ajutoare pentru români! Ministrul Muncii a anunțat două proiecte în valoare de 85 de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Marele actor a încetat din viață din cauza unui stop cardio-respirator. Moartea lui a îndoliat...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"Cumva bănuiam ceva". Anca Dumitra, declarații despre sarcină. Emoțiile prin care trece în această perioadă
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Oamenii fabricau arme mortale chiar și în urmă cu 300.000 de ani
×